Osteoartrita la baza articulației policelui, mai ales frecventă la pacienții vârstnici și de sex feminin, este una dintre principalele cauze de durere în această zonă. Această articulație afectată joacă un rol crucial în mobilitatea policelui și în forța de prindere. De-a lungul timpului, cartilajul din această articulație se uzează, determinând frecarea oaselor între ele.
Aceasta duce la durere, umflături, rigiditate și mișcare limitată la baza articulației policelui. Afecțiunea tinde să progreseze de-a lungul anilor. În stadiile incipiente, se utilizează tratamente precum imobilizarea cu atelă și injecțiile cu corticosteroizi ghidate ecografic, în timp ce cazurile avansate pot necesita intervenție chirurgicală.
Ce este osteoartrita policelui?
Una dintre cele mai frecvent afectate articulații de osteoartrită la nivelul mâinii este prima articulație carpometacarpiană (CMC), cunoscută și sub denumirea de articulația de la baza policelui. Articulația CMC conectează osul trapez al încheieturii mâinii cu osul metacarpian al policelui. Anatomic, această articulație seamănă cu o șa, permițând policelui să se miște în sus, în jos, lateral și să efectueze o mișcare de prindere, oferind o gamă largă de mișcări.
Cine este afectat de osteoartrita policelui?
Osteoartrita la baza policelui este mai frecventă la femeile de peste 40 de ani. Deși cauza exactă este neclară, factori precum genetica, leziunile anterioare, cum ar fi fracturile sau luxațiile, și laxitatea articulară generalizată pot predispune indivizii la acest tip de osteoartrită.
Simptomele osteoartritei policelui
-
Durere: Cel mai frecvent simptom este durerea la baza policelui, în special în timpul sarcinilor care necesită prindere, cum ar fi deschiderea borcanelor, rotirea mânerelor ușilor sau a cheilor și ținerea unui stilou pentru a scrie. De-a lungul timpului, această durere se poate intensifica, apărând chiar și în repaus sau trezind pacienții noaptea.
-
Deformare: În cazurile avansate, articulația se poate alinia incorect, ducând la subluxație (dislocare parțială) și deformare. Acest lucru poate reduce amplitudinea de mișcare și slăbi funcția de prindere a policelui. Pentru a compensa mișcarea redusă în articulația artrozică, cealaltă articulație a policelui (articulația metacarpofalangiană) se poate hiperextinde.
Diagnosticul osteoartritei policelui
Diagnosticul se bazează de obicei pe o anamneză amănunțită și un examen fizic. Durerea este adesea resimțită la aplicarea presiunii la baza policelui, iar pacienții pot chiar tresări în timpul unei strângeri de mână. O senzație de scrâșnet poate fi, de asemenea, prezentă. Radiografiile sunt efectuate pentru a confirma diagnosticul.
Tratamentul osteoartritei policelui
În stadiile incipiente, majoritatea pacienților răspund bine la tratamentele non-chirurgicale. Ameliorarea durerii poate fi obținută cu medicamente antiinflamatoare, imobilizare cu atelă și injecții cu corticosteroizi ghidate ecografic.
Injecții cu corticosteroizi pentru osteoartrita policelui
Injecțiile cu corticosteroizi sunt un tratament extrem de eficient pentru pacienții cu osteoartrită ușoară până la moderată. Utilizarea ecografiei în timpul injecției sporește precizia și eficacitatea tratamentului.
Când este necesară intervenția chirurgicală pentru osteoartrita policelui?
Chirurgia este luată în considerare pentru pacienții cu boală avansată sau pentru cei care nu au răspuns la tratamentele non-chirurgicale.
Chirurgia osteoartritei policelui
Intervenția chirurgicală implică accesarea bazei articulației policelui, unde osul trapez deteriorat este îndepărtat. Pentru a stabiliza articulația și a preveni luxația ulterioară, un tendon din zona învecinată este transferat pentru a umple spațiul rămas după îndepărtarea osului.
Această procedură ajută la ameliorarea durerii și permite policelui să-și recapete funcția, cum ar fi scrisul și apucarea obiectelor fără disconfort.
Recuperarea post-chirurgicală pentru osteoartrita policelui
După intervenția chirurgicală, se poartă o atelă timp de o săptămână, urmată de o atelă detașabilă pentru ușurință în utilizare. Mișcarea timpurie este încurajată, iar majoritatea pacienților revin la activitățile normale în opt săptămâni.
